Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SPECIE UMANA
Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru SPECIE UMANA.
ANTROPOBIOLOGÍE s . f . Ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide . [ Pr . : - bi -
ANTROPOGENÉZĂ s . f . Procesul apariției și dezvoltării omului , a speciei umane ;
MONOGENÍSM s . n . Teorie antropologică care consideră că specia umană are origine
PERSOÁNĂ , persoane , s . f . 1. Individ al speciei umane , om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ; ființă omenească , ins . 2. ( În sintagmele ) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile . Persoană juridică ( sau morală ) = organizație care , având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege , este subiect cu drepturi și cu obligații , deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei . 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume ( personal , reflexiv , posesiv , de întărire ) , prin care se indică vorbitorul , interlocutorul și orice obiect , deosebit de vorbitor și de interlocutor ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai
... COLIBACÍL , colibacili , s . m . Specie de microorganisme prezente în mod normal în intestinul uman
... MEDITÁȚIE , meditații , s . f . 1. Reflectare , cugetare adâncă ; meditare , reflecție . 2. Specie a genului liric , cuprinzând reflecții despre condiția umană . 3. Pregătire a lecțiilor , a examenelor cu un meditator ; lecție particulară ...
POLIGENÍSM s . n . Doctrină potrivit căreia diferitele rase umane derivă din mai multe tipuri primitive considerate ca specii ;
... SEMINȚÍE , seminții , s . f . 1. Neam , naționalitate , popor ; gen ( uman ) . 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun ; familie , trib ; descendență . 3. ( Rar ) Rasă , specie
LÍMBĂ , limbi , s . f . I. Organ musculos mobil care se află în gură , servind la perceperea gustului , la mestecarea și la înghițirea alimentelor , la om fiind și organul principal de vorbire . II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate , specific oamenilor , prin care aceștia își exprimă gândurile , sentimentele și dorințele ; limbaj , grai . 2. Limbajul unei comunități umane , istoric constituită , caracterizat prin structură gramaticală , fonetică și lexicală proprie . 3. Totalitatea altor mijloace și procedee ( decât sunetele articulate ) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente . Limba surdomuților . 4. ( Înv . și reg . ) Vorbă , cuvânt ; grai , glas . 5. ( Înv . ) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice . 6. ( Înv . și arh . ) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă ; popor , neam , națiune . III. Nume dat unor obiecte , instrumente etc . care seamănă formal sau funcțional cu limba ( I ) . 1. Bară mobilă de metal , agățată în interiorul clopotului , care , prin mișcare , lovește pereții lui , făcându - l să sune . 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului . 3. Obiect de metal , de os , de material plastic etc . care înlesnește încălțarea pantofilor ; încălcător . 4. Bucată de piele , de pânză etc . lungă și îngustă , care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul . 5. Lama ...